Revision of criminal sentence for penalty reduction fails to meet exhaustive grounds under Art. 394 CCP.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of cassation and Justice dismissed the appeal filed by the convicted appellant, thereby upholding the lower court’s rejection of a revision request and ordering the appellant to pay 550,000 lei in judicial costs. The dispute concerned a request to revise a final conviction for theft that resulted in a ten-year prison sentence, with the appellant arguing solely for a reduction of the penalty. The court held that the request was unfounded because a petition to reduce a sentence does not fall under any of the exhaustive grounds for revision expressly provided in Article 394 of the Code of Criminal Procedure, rendering the revision legally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedRevision of criminal sentence for penalty reduction fails to meet exhaustive grounds under Art. 394 CCP: Prin sentința penală nr.460 din 14 mai 2002 a Tribunalului București, Secția a II-a penală s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul G.B.V. privind sentința penală nr.63 din 5 iulie 1999 a aceluiași tribunal prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de furt prevăzută de art.208, 209 alin.1 lit.e, alin.2 lit.c și alin.3 Cod penal reținând că nu sunt îndeplinite nici una din condițiile prevăzute de art.394 din Codul de procedură penală, condamnatul solicitând reducerea pedepsei.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
D E C I Z I A NR.704 DOSAR NR. 5304/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul G.B.V. împotriva deciziei penale nr.651 din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.
S-a prezentat recurentul condamnat, aflat în executarea pedepsei, asistat de avocat P.S., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul condamnatului a arătat că față de motivele invocate de condamnat, lasă soluția la aprecierea instanței.
Procurorul a arătat că motivele invocate de recurentul condamnat nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art.394 Cod procedură penală și a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat.
Condamnatul, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.460 din 14 mai 2002 a Tribunalului București, Secția a II-a penală s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul G.B.V. privind sentința penală nr.63 din 5 iulie 1999 a aceluiași tribunal prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de furt prevăzută de art.208, 209 alin.1 lit.e, alin.2 lit.c și alin.3 Cod penal reținând că nu sunt îndeplinite nici una din condițiile prevăzute de art.394 din Codul de procedură penală, condamnatul solicitând reducerea pedepsei.
Prin decizia penală nr.651 din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală s-a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul G.B.V.
Împotriva acestei decizii, revizuientul a declarat recurs, reiterând motivele din cererea inițială referitoare la reducerea pedepsei.
Recursul declarat nu este fondat.
După cum corect au reținut și instanțele de fond și de apel, revizuirea unei hotărâri definitive de condamnare se poate face în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.394 din Codul de procedură penală.
Cum cererea de reducere a pedepsei nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire arătate în art.394 menționat, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de revizuient și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de comdamnatul G.B.V. împotriva deciziei penale nr.651 din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 550.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2003.