Suspended tax enforcement appeal timing and non-solicited litigation cost recovery

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3430 din 13 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de SC R.S.R. SA, în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu - Direcția Venituri, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 4 din 17 martie 2011 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

- există o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ - fiscal menționat rezultată din împrejurarea, potrivit căreia, decizia de impunere nu este motivată în fapt, iar emiterea ei s-a efectuat cu aplicarea retroactivă a prevederilor actelor normative modificatoare, respectiv O.U.G. nr. 115/2010 și H.G. nr. 1300/2010.

- iminența producerii unei pagube este dovedită de documentele contabile depuse de reclamantă în sprijinul cererii de suspendare, din care rezultă că deficitul de lichidități al societății ar crește considerabil prin punerea în executare a deciziei de impunere, punând-o în imposibilitatea de a-și achita obligațiile de plată curente, necesare desfășurării activității.

La data de 2 iunie 2011, reclamanta SC R.S.R. SA a formulat cerere privind completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 3430 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii capătului de cerere privind cheltuielile de judecată și obligarea pârâtei la plata acestora.

Prin Sentința civilă nr. 4417 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii invocată de autoritatea pârâtă și a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că excepția inadmisibilității cererii este neîntemeiată prin prisma faptului că motivele invocate în susținerea excepției vizează fondul cererii, și nu admisibilitatea acesteia.

Pe fondul cererii de completare a dispozitivului, instanța a reținut că, prin acțiunea introductivă de instanță nu a fost formulat un astfel de capăt de cerere, iar pe de altă parte nici la prima zi de înfățișare și nici la momentul punerii concluziilor pe cererea de suspendare, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 din C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 3430 din 13 mai 2011 a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. și dispozițiile art. 3041 din același cod.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2011, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării recursului de către reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu.

Reclamanta SC R.S.R. SA a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 4417 din 24 iunie 2011, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și ale art. 3041 din același cod.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta arată că prima instanță a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a situației de fapt și a legii, respectiv a dispozițiilor art. 274 raportate la cele ale art. 129 și 130 din C. proc. civ.

Astfel, susține recurenta, din actele dosarului rezultă că la ultimul termen de judecată, 13 mai 2011, s-a depus de către societatea reclamantă un set de înscrisuri, printre care și dovada achitării onorariului de avocat, aspect consemnat în practicaua sentinței nr. 3430 din 13 mai 2011.

Pe de altă parte se critică sentința recurată prin raportare la lipsa de rol activ din partea judecătorului, care, ar fi trebuit să pună în vedere reclamantei, cu ocazia dezbaterilor finale, că are dreptul să solicitate cheltuieli de judecată.

Analizând recursurile declarate în cauză, în raport de motivele invocate, de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte le va respinge pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.

1. În ceea ce privește recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu, mai înainte de a analiza motivele de recurs ce vizează soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării, Înalta Curte constată că este tardiv formulat.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, în materia suspendării executării actului administrativ, termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Termenul de 5 zile stabilit prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. care arată că „termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”.

Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiași articol stabilește că „termenul care se sfârșește într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare”.

Din actele dosarului rezultă că sentința atacată i-a fost comunicată recurentei-pârâte Administrația Fondului pentru Mediu la data de 31 mai 2011, conform dovezii aflate la dosarul de fond, recursul fiind declarat la data de 07 iunie 2011.

Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care autoritatea pârâtă avea dreptul să declare recurs era cuprins între 1 iunie 2011 și 6 iulie 2011, inclusiv.

Cum data de 7 august 2011, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, respectiv ștampila oficiul poștal aplicată pe plicul în care s-a expediat cererea de recurs a depășit termenul de 5 zile impus de lege, rezultă că recursul este tardiv.

În aceste condiții, față de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3430 din 13 mai 2011 este tardiv formulat și,

În temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) și ale art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

2. Analizând recursul declarat de reclamanta SC R.S.R. SA, Înalta Curte constată că este nefondat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 112 din C. proc. civ., reclamantul are obligația să își precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, atât capetele de cerere principale, cât și pe cele accesorii. Dacă a omis acest lucru, reclamantul are posibilitatea să formuleze o astfel de cerere la prima zi de înfățișare, în condițiile art. 132 din C. proc. civ.

Pornind de la aceste dispoziții procedurale și cercetând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că reclamanta nu a înțeles să formuleze, prin acțiunea introductivă, un petit privind acordarea cheltuielilor de judecată și nici ulterior, pe parcursul judecării cauzei.

Pe de altă parte, consemnarea din practicaua sentinței nr. 3430/2011, în sensul că s-a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat, este lipsită de relevanță juridică, în condițiile în care, din consemnările referitoare la concluziile părților nu rezultă că societatea reclamantă a făcut vorbire despre acordarea cheltuielilor de judecată și nici nu a formulat vreo cerere verbală în acest sens.

În acest context, Înalta Curte apreciază că regimul acordării cheltuielilor de judecată, ca întregul proces civil, este guvernat de principiul disponibilității, consacrat de art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., acestea putând fi acordate numai în măsura în care au fost solicitate.

Totodată, susținerea recurentei ce vizează lipsa de rol activ al judecătorului, nu poate fi primită, în contextul în care, societatea reclamantă a beneficiat de asistență juridică, asigurată de avocat, pe tot parcursul judecății cauzei, inclusiv la ultimul termen de judecată, în care părțile au pus concluzii asupra cererii de suspendare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constată că recursul declarat de reclamanta SC R.S.R. SA este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu, împotriva sentinței civile nr. 3430 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Respinge recursul declarat de SC R.S.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 4417 din 24 iunie 2011 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.